Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen DAN, cu prilejul Zilei Imnului Naţional

„Fiecare simbol ce defineşte România ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, poartă în el istoria şi zbuciumul acestui popor.
În TRECUT, sub forma unui cântec foarte îndrăgit de români, actualul nostru imn a fost martorul unor momente esenţiale ale evoluţiei acestei naţiuni şi a dat speranţă multor generaţii, încercate de provocările istoriei.
În PREZENT, imnul are darul de a amplifica, în sufletele fiecăruia dintre noi, mândria de a fi român.
În VIITOR, imnul va reprezenta garanţia pe care o vor avea copiii noştri pentru păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor tradiţionale care creionează portretul acestui popor.
Să ne amintim, mai ales acum, în anul Centenarului Marii Uniri, că simbolurile acestei ţări, cele cu care fiecare dintre noi se identifică, îndeamnă la unitate şi solidaritate.
„Deşteaptă-te, române!” a trecut proba timpului prin puterea mesajului şi prin capacitatea de a mobiliza oamenii în jurul unui crez comun, patriotic. Indiferent dacă trăim în ţară sau în străinătate, indiferent de opiniile efemere pe care le impărtăşim la un moment dat, imnul naţional ne reprezintă pe toţi! Trăind în spiritul versurilor sale, suntem o forţă naţională de necontestat care, în succesiunea firească a lucrurilor, lasă moştenire generaţiilor de mâine un legământ sacru.
Asemenea fiecăruia, îmi doresc un viitor mai bun pentru copiii noştri, un parcurs european pentru români şi stabilitate pentru România. Angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne le transmit, şi cu această ocazie, întregul meu respect pentru cariera aleasă, în slujba oamenilor şi a acestei ţări.
La mulți ani, dragi români! Fie ca imnul nostru naţional să dăinuie peste timp şi să ne ţină uniţi în cuget şi simţiri!“

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE
CARMEN DAN