COMUNICAT Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Călăraşi

Vă reamintim faptul că proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, se susţine, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) Examinatorul, candidatul şi martorul vor purta echipamente de protecţie pe toată durata de desfăşurarea a probei (măşti de protecţie), în lipsa acestora putând fi refuzată susţinerea probei. În autovehicul vor fi prezente maxim 3 persoane in acelaşi timp;
b) Şcolile de conducători auto vor asigura igienizarea autovehiculelor cu care se susţine proba practică, iar pentru ocupanţi va fi pus la dispoziţie un flacon cu substanţă dezinfectantă. De asemenea, vor pune la dispoziţie echipament pentru măsurarea temperaturii corporale, putând fi refuzată examinarea candidatului care are o temperatură corporală mai mare de 37,3 grade Celsius;
c) Programarea la proba practică se va face pe două intervale orare, aferente a două serii pentru fiecare examinator. La locul de intâlnire comunicat candidaţilor pentru susţinerea probei practice vor avea acces numai candidatul şi instructorul auto, iar activitatea de instruire se va desfăşura numai in spaţii deschise, cu respectarea regulilor de distanţare socială;
Activitatea de examinare la proba teoretică se va efectua cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, astfel:
-utilizarea măştilor de protecţie, atât pentru candidaţi cât şi pentru examinatori;
-scanarea temperaturii corporale şi interzicerea susţinerii examenului în situaţia în care aceasta depăşeşte 37,3 grade Celsius;
-respectarea distanţării persoanelor ce vor susţine proba teoretică;
-evitarea prezentării candidaţilor la sediul S.P.C.R.P.Î.V. cu susţinători, accesul va fi permis doar candidatului;
-pentru a preveni aglomerarea spaţiilor, candidaţii se pot prezenta în vederea susţinerii probei teoretice doar pe baza de programare online, acestea putând fi efectuate pe site-ul oficial al instituției www.drpciv.ro, secțiunea Programări online.
-candidatul al cărui permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) și art. 115 alin. (1) din ordonanța de urgență se poate prezenta în vederea Înregistrării dosarului şi susţinerii probei teoretice fără programare online.
Vă reamintim faptul că activitățile specifice de înmatriculare/transcriere/autorizare provizorie și cele privind preschimbarea permiselor de conducere se soluționează exclusiv în baza unei programări online.
Operaţiunea de programare examinare proba practică / reprogramare examinare proba practică se va face în zilele de MIERCURI, JOI şi VINERI de către titulari, respectiv persoanele mandatate/delegate fără programare online, conform programului de lucru cu publicul. Programarea se va face în limita locurilor disponibile şi în ordinea solicitării.
Accesul în incinta sediului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Călăraşi va fi permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate/delegate, în baza programărilor online și a actului de identitate – în original.
Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului.

Împuternicit ŞEFUL SERVICIULUI,
Comisar de poliţie
Costinel DIACONU