Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice al Judeţului Călăraşi pe luna octombrie 2021

Joi, 14 octombrie 2021, începând cu ora 10.00, a avut loc întrunirea membrilor Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice al Judeţului Călăraşi. Ședința, organizată în sistem videoconferință, a fost condusă de prefectul Valentin BARBU.

Directorul A.J.P.I.S. Călărași a anunțat apariția în Monitorul Oficial a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, urmând să revină cu informații detaliate referitoare la aplicarea normelor.

Reprezentantul Primăriei Municipiului Călăraşi a prezentat materialul „Colectarea selectivă a deșeurilor – condiții, măsuri și  demersuri întreprinse în sprijinul conștientizării de către populație și a realizării ei în fapt de către  operatori economici din domeniu“. In completare, reprezentantul A.D.I. Ecomanagement Salubris a furnizat informatii suplimentare privind colectarea deseurilor pe raza judetului Călărași.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Călărași a prezentat materialele „Promovarea în rândul asiguraților a  Programului de prevenție la adultul simptomatic de peste 40 de ani“ și  „Gradul de satisfacție al pacientului beneficiar al serviciilor publice și private din sistemul de sănătate“