Ședința pe luna septembrie a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice

Prefectul județului Călărași, Valentin Deculescu, este mereu alături de vârstnici, le ascultă propunerile, îi consultă și se asigură că primesc toate informațiile de care au nevoie.

Joi, 12 septembrie, în ședința lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice le-a fost prezentată vârstnicilor prezenți, conform ordinii de zi, informarea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași cu privire la acțiunile de control desfășurate în perioada ianuarie-august 2024.

În materialul prezentat se arată că, în primele 8 luni ale anului 2024, au fost primite 420 de reclamații și sesizări și au fost desfășurate 770 de acțiuni de control. Inspectorii OPC Călărași au încheiat 550 de procese verbale de constatare a contravențiilor și au aplicat 710 sancțiuni.

Printre principalele abateri constatate se regăsesc următoarele:

-lipsa unor elemente pentru informarea corectă și completă a consumatorilor, inclusiv netraducerea lor în limba română sau traducere inexactă

-parametri calitativi neconformi celor declarați sau prescriși, inclusiv produse cu modificări organoleptice

-data durabilității minimale/data limită de consum/termene de valabilitate expirate

-neacordarea termenelor de garanție

-folosirea practicilor comerciale incorecte sau abuzive

-prestarea unor servicii neconforme

“Informarea corectă și sprijinirea cetățenilor, mai ales cei vârstnici, pentru a sesiza și rezolva eventualele neplăceri pe care le întâmpină în relațiile cu agenții economici, furnizorii de servicii sau utilități trebuie să fie prioritară și de acum înainte. Suntem în slujba cetățeanului și facem tot ceea ce ține de noi pentru sprijinirea și protejarea populației”, a declarat prefectul județului Călărași, Valentin Deculescu.