COMUNICAT DE PRESĂ: Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Călărași funcționează într-un nou sediu

Din 20 noiembrie 2023, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Călărași funcționează într-un nou sediu situat în Municipiul Călărași, strada Sloboziei, nr.4, parter (zona Stop, în incinta fostului sediu BCR).

Noul sediu dispune de un spațiu generos de 𝟑𝟏𝟎 𝐦𝐩 (față de 160 mp cât avea sediul vechi) adaptat nevoilor cetățenilor care solicită eliberarea sau preschimbarea documentelor de călătorie.

Mutarea acestui serviciu vine în contextul în care vechiul sediu, ce aparținea IPJ Călărași, unde se desfășura activitatea de eliberare a pașapoartelor, a intrat într-un amplu proces de modernizare.

În noul sediu funcționează două birouri pentru preluarea cererilor și un birou de eliberare a pașapoartelor și informații publice, dar și un spațiu de așteptare.

„Ne bucurăm că am găsit această soluție de a deschide noul sediu al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte într-o nouă locație, mai ales că diligențele făcute și mutarea s-a făcut înainte de sărbători și fără să fie afectat programul de lucru cu publicul, în special în această perioadă a anului, când numărul cererilor de eliberare al pașapoartelor este destul de mare. Începând de astăzi, activitatea acestui serviciu, subordonat Instituției Prefectului, se desfășoară în condiții corespunzătoare pentru cetățenii județului nostru care vor beneficia de spații moderne, climatizate corespunzător, confortabile și sigure”, menționează 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐁𝐚𝐫𝐛𝐮, prefectul județului Călărași.

La Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Călărași se primesc:

-cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice/temporare pentru cetățenii români cu domiciliul în România și în străinătate;

-cereri de eliberare a adeverinței referitoare la limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate/istoric de pașapoarte;

-cereri pentru furnizarea de date din Registrul național de evidență a pașapoartelor simple cu privire la cetățenia română;

-orice alte tipuri de cereri/petiții care pot fi adresate de cetățeni Serviciului public comunitar de pașapoarte din cadrul Instituției Prefectului Județul Călărași.

Cei 6 lucrători ai Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Călărași procesează zilnic în jur de 40 de cereri.

BIROUL DE PRESĂ