Joi, 27 aprilie 2023, la ora 13.00, la sediul Instituției Prefectului județul Călărași, au avut loc declarații de presă cu privire la măsurile de ordine și siguranță publică ce se vor lua, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în contextul minivacanței de 1 Mai. Declarațiile de presă au fost susținute de prefectul județului Călărași, Valentin Barbu, șefii structurilor teritoriale ale MAI și purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași.
În deschiderea declarațiilor de presă, prefectul județului Călărași, Valentin Barbu, a mulțumit șefilor structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne pentru buna colaborare pe care au avut-o până acum, în toate acțiunile întreprinse pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățenii județului Călărași.
Colonelul Păduraru Adrian, inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași, a prezentat planul de măsuri al pompierilor militari călărăşeni. Peste 100 de pompieri, cu autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, autospeciale pentru intervenție la înălțime, autospeciale pentru descarcerare și alte mijloace tehnice specifice, se vor afla zilnic în dispozitiv, pentru gestionarea situațiilor de urgență care se pot produce la nivelul județului Călărași. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Barbu Știrbei al judeţului Călărași recomandă cetățenilor care aleg să meargă la picnic, în minivacanța de 1 Mai, să respecte următoarele reguli și măsuri preventive: faceţi focul pentru grătar doar în locurile special amenajate pentru picnic de către autorităţile locale; respectaţi instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic; nu aprindeţi focul în pădure; păstraţi lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetaţia uscată ce s-ar putea aprinde; sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere şi aprinderea focului la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii; nu lăsaţi copiii să se joace cu focul. De asemenea, prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în condiţii de siguranță şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la vecinătăţi.
Colonelul Ionel Marcu, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași a afirmat că, în perioada 29 aprilie – 1 mai 2023, jandarmii călărășeni vor fi prezenți la datorie și vor desfășura misiuni specifice în zona de competență, pe linia menținerii unui climat de siguranță pentru cetățeni, precum și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice. Astfel, jandarmii vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și vor avea în atenție locurile de petrecere a timpului în aer liber, precum și parcurile sau alte zone aglomerate din județul Călărași. De asemenea, în această perioadă vor fi constituite rezerve de intervenție, pregătite să ia măsurile necesare în cel mai scurt timp, dacă situația operativă o va impune. Deopotrivă, aceștia vor avea în atenție desfășurarea în bune condiții a competițiilor sportive care vor avea loc în această perioadă pe stadionul din localitatea Modelu. Pentru evitarea evenimentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure liniștea publică, Jandarmeria Călărași recomandă cetățenilor să respecte indicațiile forțelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale și să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte valoroase care pot atrage atenția persoanelor cu intenții dubioase.
De asemenea, aproximativ 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, iar structurile de poliţie transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, în trenurile de călători, stațiile și triajele de cale ferată. Purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași, agent șef adjunct de poliție, Bianca Ghiveci, a prezentat recomandările polițiștilor pentru a petrece minivacanța de 1 Mai în siguranță: În situația în care o să vă petreceți weekend-ul departe de casă, pentru a nu deveni victime ale infracțiunii de furt, polițiștii vă recomandă să nu postați pe reţelele de socializare mesaje din care să reiasă că lipsiți de la domiciliu, întrucât acest lucru poate constitui o invitaţie pentru hoţi. Asiguraţi-vă locuinţa cu uşi metalice sau confecţionate din materiale rezistente care să fie prevăzute cu încuietori sigure și nu lăsați ferestrele întredeschise. Evitaţi să lăsaţi cheile de la intrarea în locuinţă în locuri „tradiţionale”(sub preșul de la uşă ori în cutia poştală).
De asemenea, polițiștii vin în sprijinul conducătorilor auto cu următoarele recomandări: Circulați cu viteză adaptată condițiilor din trafic și cu respectarea limitelor de viteză stabilite, mai ales în localități. În cazul circulației în coloană păstrați o distanță specifică între vehicule pentru a avea spațiu de frânare; recomandăm atenție sporită conducătorilor auto care circulă în condiții de carosabil umed sau lipsă de vizibilitate, să se asigure temeinic înainte de efectuarea oricărei manevre în trafic; pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă; este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
Comisar șef de poliție Miroi Tudorel, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași, a vorbit despre măsurile dispuse de Poliția de Frontieră, măsuri necesare pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ. În prezent, în Punctul de Trecere a Frontierei Călăraşi, traficul autovehiculelor şi persoanelor se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi mari de aşteptare. De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea numărului poliţiştilor de frontieră, iar dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de trecere. În această perioadă se va menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statul vecin, în vederea dispunerii unor măsuri comune. Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași recomandă participanţilor la traficul transfrontalier să utilizeze toate punctele de frontieră aflate la graniţa cu Bulgaria şi să verifice situaţia traficului prin aplicaţia Trafic on-line disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române.
Comisar de politie Dan Prică- Coordonatorul Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Călărași a afirmat că specialiştii centrului au desfășurat, la nivelul județului, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, în cadrul campaniei naționale ”Consumul de droguri ne privește pe toți”. Acțiunile preventive au fost axate, în principal, în instituțiile de învățământ, cele ale DGASPC, însă nu au fost omise nici spațiile recreaționale. Atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic, nu trebuie să conduceți autoturisme dacă sunteți sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. De asemenea, reamintim că substanțele psihoactive acționează asupra sistemului nervos central cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, modifică senzaţiile şi percepţiile, atenţia și gândirea și generează tulburări în întreaga viaţă afectivă, emoţională, dar şi în comportamentul celor ce le consumă. Agenţia Naţională Antidrog reamintește faptul că oferă, gratuit și confidențial, servicii de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată medico-psiho-socială, pentru consumul şi dependența de droguri. Reamintim, în caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic pentru Situații de Urgenţă!
“În încheiere vă îndemn să sărbătoriți ziua de 1 Mai cu responsabilitate, să respectați indicațiile date astăzi de către șefii structurilor MAI. Să avem o minivacanță fără evenimente nedorite”, a afirmat prefectul județului Călărași, Valentin Barbu.