Joi, 11 ianuarie 2024, a avut loc, în sala de ședințe a Instituției Prefectului Județul Călărași, prima ședință din acest an a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Întâlnirea a fost prezidată de prefectul județul Călărași, Valentin Barbu.
Ordinea de zi a cuprins două informări:
1.Asigurarea protecţiei persoanelor vârstnice împotriva infracţiunilor şi abuzurilor, dinamica prevenirii acestora în 2023, precum şi măsurile preconizate în 2024;
2.Prezentarea activității de prevenire în domeniul consumului de droguri la nivelul județului Călărași.
Potrivit materialului prezentat de Adrian-Ionuț Dimancea, inspector principal de poliție, din cadrul Serviciului Ordine Publică al I.P.J. Călărași, pentru persoanele de peste 65 de ani, infracţionalitatea îşi găseşte locul între primele cinci probleme de natură a-i îngrijora, spre deosebire de restul populației, unde infracționalitatea se plasează pe locul 7 al topului problemelor care îi îngrijorează.
Principalele infracțiuni și probleme de siguranță cu care se confruntă persoanele vârstnice sunt de natură economică. Factorii care derivă dintr-o situație economică precară fac referire la vulnerabilitatea de a fi ademeniți către câștiguri facile și rapide și singurătatea, fapt ce contribuie la creșterea victimizării persoanelor vârstnice în locuință sau în apropierea acesteia.
Categoriile de vârstnici mai vulnerabili sunt:
– cei cu vârstă înaintată, peste 75-80 de ani este considerată cea mai vulnerabilă, datorită stării de sănătate, diminuării simţurilor şi a capacităţii motrice;
– cei cu afecțiuni medicale fizice şi psihice;
– cei care locuiesc singuri, izolați, în case mărginaşe, în mediul rural;
– vârstnicii cu nivel de venituri mai ridicat care fie au pensii mai mari, fie au alte surse de venit: chirii, bani de la copiii plecați la muncă în străinătate.
Pentru îmbunătățirea activității preventive pentru anul 2024 cea mai bună modalitate de prevenire în cazul vârstnicilor este prezența crescută în comunitate. În acest sens, vârstnicii propun ca polițiștii să patruleze mai mult în comunitate, mai ales pe timpul nopții, unii dintre vârstnici amintind că, în trecut, patrulele de poliţişti treceau prin zona de domiciliu şi de trei ori în timpul unei nopţi.
De asemenea, vârstnicii apreciază că ar trebui să se revină la modelul vechiului sectorist care cunoștea mult mai bine comunitatea și era frecvent prezent în cartier. Vârstnicii își doresc o supraveghere mai bună a comunității și sancționarea promptă a faptelor antisociale. Una dintre propunerile frecvent amintite de seniori a vizat creșterea numărului de camere de supraveghere instalate în comunitate, montate nu doar în zonele centrale ci și în cartiere sau pe străzi mai puțin circulate, asigurarea unui iluminat public eficient sau a pazei comunale.
Coordonatorul Centrului de Prevenire Evaluare si Consiliere Antidrog Călăraşi, comisar Dan Prică, le-a prezentat vârstnicilor proiectele și campaniile pe care le desfășoară CPECA Călărași. Acesta le-a transmis vârstnicilor rugămintea să fie atenți la persoanele tinere din familie cu diverse probleme, să se informeze asupra semnelor care pot arăta dacă o persoană consumă substanțe interzise și le-a menționat să apeleze la specialiștii CPECA dacă au nevoie de îndrumare și consiliere. Potrivit comisarului Dan Prică, trendul consumului de substanțe interzise, la nivelul județului Călărași, se menține constant în ultimii cinci ani.