Prefectul județului Călărași, Valentin Barbu, a participat la evenimentul prilejuit de Ziua Drapelului Național, proclamată prin Legea nr. 96/1998.
Pe 26 iunie 1848, prin decretul Guvernului provizoriu de la București se hotăra ca steagul principatului Țării Românești să aibă culorile albastru, galben și roșu.
Mesajul Primului Ministru al României, Marcel Ciolacu, cu prilejul omagierii Zilei Drapelului Național:
”Drapelul României este Simbolul națiunii noastre, drapelul României este conștiința noastră, ca țară, ca popor, ca istorie. Sub culorile sale ne afirmăm identitatea noastră. Sub culorile sale au luptat eroii noștri care ne-au apărat țara și demnitatea. Sub culorile sale s-a înfăptuit Marea Unire. Și tot sub culorile drapelului nostru se cântă imnul național în competițiile sportive internaționale. În fapt, prin aceste trei culori le spunem celorlalți cine suntem noi.
Să fim deci mândri cu drapelul nostru, oriunde ne-am afla!”